Calul lui Licu

Scoate calu’, pune-i shaua, vreau sa plec, pi la poarta mandrii mele vreau sa trec…

… asa canta Licu, intr-o seara dupa ce trecuse vacaria, se potolise prau ridicat de copitele vitelor, sh-acu se revarta dinspre Tzurtzan racoare impanata cu miros de salcam inflorit. Rasarisa luna mare, galbina si mirata, ca o mamaliga uitata pe carpator, care sa-ntreaba di ce o fi facut-o daca nu vine nime cu atza s-o taie.

Adormisera toate orataniile, numa de supt coshare caii se auzeau cum ishi rontzaie ovazu, fornaind pe nari cu gandu la odihna racoroasa care-i asteapta peste noapte.

Undeva, in capu satului, o catza nelumita inca, latra lung, cu botu’ ridicat spre-naltu cerului, tzintuit in caielele stelelor.
In nucu’ al batarn a lu’ Chiritza, a lu tata Iancu Colan, canta o privighetoare beata de umpluse noaptea de clopotzai, si-o puzderie de licurici spoiau cu lumina scorbura cu putregai di la salcia traznita a lu’ Petrache a lu’ Neaca.

Ghersu lu Licu plutea peste noapte ca o pasare alba care vine de te miri unde si duce spre nicari.

Stateam pe prispa, trageam adanc din tzagare si ma uitam la jar cum prindea viatza, chinuindu-mi mintea sa-ntzalag pe unde l-o purta dracu pe Suca, ca plecasa calare de dimineatza pana la Rast s-aduca nishte peshte, pa care chibzuisem sa-l manca`m la pranz.

Intr-un tarziu, louai seama ca batea cineva in poarta. Bag sama ca batea de mult ca se zbatea cainele in lantz si latra de-ncepusera sh-ai vecinilor sa dea o gura de ajutor.

- Care ieshti ba.
- Ieu ma vere Marine, Licu. Fa-te-ncoa!
O loai io spre poarta, nu se vedea din Licu decat mucu tzigarii care palpaia ca luceafaru cand se crapa de zaua si-si pierde puterea.
- Ce ie, ma?
- Ma, zace Licu, venii sa te iau pi la mine, ca iete fusai la Poiana-Mare si cumparai un cal. Sa te uitzi shi tu o tzara la iel.
- Pa di ce sa ma uit la iel ma?
- D-aia ca si el se uita la mine. Ca de trei zile de cand il louai nu mananca, nu bia, sta si se uita la mine.
- Ma, zac, te-o fi vazut pe tine asha mai fatzos, sau n-o mai fi vazut ghietu de iel pana acuma cum arata prostia la fatza.
- Ai ma verishcane, zice Licu, hai ca dau cep la un butoi de tamaioasa, sa cinstim un pa’ar cu vin rece si sa mancam nishte gogoshi cu sare, calde.
- Ma, zac, io-o-nainte ca io mai astept o tzara pe juratu de Suca, care pleca de az dimineatza dupa nishte peshte shi peshte se facu.
- Bine ma, da’ vii?
- Viu ma. Vorba-i vorbã. Tu pune muierea sa-ncinga uleiu pentru gogoshi.

Il mai ashteptai io pe suca fr’o juma de ceas, zac, mã daca nu veni pana acu, insemna ca nu mai vine, bag samã cã nu gasa peshte shi ramase peste noapte pana scot pescarii navoadele. Dacã e asha tot ie bine.
- Veto, vez cã mã duc pi la Licu.
- Atunci io mã culc cã va cunosc io, iar v-apucã zaua la poveshti.
- Culca-te fata tatii! Somn ushor, da’ ai grijã pe cine visezi ca-l mananc, auzi?
- Iote o sa visez un …
- Pã de gurã cin-te-ntrece…. Vez cã plecai.

Luoai io un felinar sh-o luoai pe scurtaturã, pin fundu gradinii. Ca sã tai drumu shtii?
Ajunsai io la Licu si dacã vazui cã nu ma latra cainii intrai mai intai in grajd sa-i vad armasaru.

Mã frate-miu nu-mi venea sa-mi crez ochilor!
Ierea … cum sã spui io ca sã ma-ntzelegi … ierea cam asha … un fel de corciturã de matzã cu curcã plouatã si magar raios. Mã o starpiturã zgribulitã, cu nishte urechi mari sh-un par ca canepa.
Ma detei io mai pe langã iel, a dracu aratare hop, sã mã mushte de felinar. Mã zic, o fi ca ala din poveste, manacã carbuni si se face al dracu!
Il izaminai io pe toate partzile, la amandoo capitile, cã trebuia sa dai in bobi sã afli care-i capu shi care-i coada si mã lamurii.
Intru-n casã, Licu cu nevasta shi copiii m-ashteptau cu vinu pe masã si gogoshile sfaraiau in tigaie de-tz lasa gura apã.
- Mai intati shi-ntai hai satz arat bidiviu’.
- Lasã, zac, ca-l vazui si sa-l vad de doo ori intr-o saptamanã n-am coraj.
- Ei, ce zaci? zace Licu bucuros.
- Pai ca satz zic, mi-e fricã sa-mi dau cu presupusu. Da shtii ce? Du-l ma la ispozitzie, la balci. Da’ sã scrii pe iel cã ie cal c-altfel tzi-l ia frun caine in gurã, fuge cu iel shi cine shtie pe un tza-l duce.
- Mã Marine ai o gurã ….
- Io ca io, da’ s-o vezi pe-a lui ca ie curatã ca postava, c-a shi uitat saracu’ de cand i-a cazut dintele al din urmã. Pa’ bine mã Licule, tu nu shtii cã totz caii se catã la dintz?
- Ba shtiu, zace Licu, da’ io mai shtiu o vorba: caii de dar nu se cautã la dintz.
- Pai tzi-l dete de dar?
- Cam asha ca nu dadui deca^t doua sutare.
- Douã sutare nu ie mult, zic io, da sã vedem acu’ cat o sã te coste doftoru, dintzaru, de … sa-i puie dintz … ca la soacra lu nashu Pantelicã.
- Pai di ce? zace iel
- De-aia, zac io, cã n-o sa-l tzii numa pe zamã de pui, sau poate tomneshti pe careva sa-i mestece mancarea, sã i-o dea gata tocatã stii?
- Hai mã Marine, vorbeshte sarios.
- Pa’ ce crez, ca io glumesc? Auz mã Licule, da ala de tza l-a dat, catzi ani a zis cã are?
- Pã iel mi l-a dat de opt, da io l-am loat de doi’shpce.
- Nu te-a mintzat, zic io, atata are.
- Fugi mã ce vorbeshti, ce are numa opt ani?
_ Nuuuu, zac io, iel tzi l-a vandut de opt, tu l-ai louat de doi’shpce, asha ca atata are, douazeci …. douashunu.
- Ma al dracu shnapan! zice Licu.
- Nu-i al dracu, zac io, are noroc omu, ca daca nu dadea de tine ii murea gloaba in bataturã, dacã mai apuca sã ajungã cu ia acasã.

Pusã nevasta-sa strachina cu gogoshi pe masã, ciomniram un pa’ar cu vin … Ma frate-miu, avea tamaioasa un mghiros … itzi umplea ceru’ gurii cu adiere de floare de strugure …
- Mai Licule, la vin vad ca te pricepi, da cand loashi calu’ nu-l vazush?
- Mã frate-miu, ba-l vazui da’ al dracului geambash mã dusã cu vorba shi-ntai beuram adalmashu, pe urmã vazui calu, shtii? Eeeee shi cand il vazui i^l vazui frumos ce mai, cã il fazui pin fr’o trei chile.
- Da ca ie chior, c’are un ochi alb, vazushi?
- Vazui da’ dupe ce ajunsai acas! Ca iel ie chior pe dreapta shi ala al dracu mi-l vandu pe stanga. Hai naroc!
- Noroc! Sa`-l stapaneshti sanatos. Tu … cã iel saracu ie pe ducã.
- N-are nimic, zace Licu, noi sã fim sanatoshi, n-are nimic cã e chior, o sã moarã mai ushor saracu.
- Pã ce legaturã are, zac io, cum vine vorba asta?
- Asha bine, zice Licu, dacã ie chior, moare mai ushor ca n-are de-nchis decat un oichi. Hai naroc!
- Naroc.

Mare hatru Licu asta, auz vorbã la iel, mare hatru … da are suflet bun sa-l pui la ranã, nu alta. Sufletu ca sufletu, da sa-i vezi tamaioasa … lucru mare. Tamaioasa-i minune …. la tamaioasa nu-l intrece nimeni … da’ la cai e … tamaie.
Aia ie!