Citeam mai ieri in editia online a cotidianului Gazeta de Sud despre planurile de viitor ale lu’ nea primarul Antonie Solomon. Planurile privind fluidizarea traficului in Banie. Trafic care la primele ore ale diminetii si dupa-amiaza se apropie de traficul din Bucuresti. Sa vedem ce solutie a gasit dom’ premar si zice despre asta:
Soluţia pentru fluidizarea traficului rutier la kilometrul zero al Craiovei şi la intersecţiile de la Universitate constă în construirea a două treceri, una subterană şi alta supraterană. Rolul acestora este de a prelua şirul de autovehicule de pe bulevardul Carol I până pe strada Arieş, pe sub strada A.I. Cuza, respectiv de a conduce fluxul de pe Calea Bucureşti spre Calea Severinului pe deasupra intersecţiei străzilor Brestei, Ştefan cel Mare şi Unirii. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a declarat ieri că aerisirea traficului în zona centrală este una dintre priorităţile sale din acest mandat şi că nu va renunţa sub nici o formă la materializarea celor două obiective.
„Ţin foarte mult să rezolv problema cu aglomeraţia din aceste intersecţii. Ţin neapărat să construim două pasaje, unul subteran şi altul suprateran, care să preia circulaţia în intersecţiile din centru: să intre maşinile de pe bulevardul Carol I şi să iasă la Casa Studenţilor, iar dincolo să intre imediat după Teatrul Naţional şi să iasă la Curtea de Apel. Am demarat deja procedurile şi suntem în faza de studiu de fezabilitate la unul dintre proiecte şi de plan urbanistic la celălalt“, a spus ieri primarul Antonie Solomon, la prima sa conferinţă de presă din actualul mandat. Solomon a precizat că pentru aceste investiţii, dar şi pentru celelalte gândite pentru următorii patru ani nu va ezita să propună consiliului local contractarea unui împrumut.
„Gradul de îndatorare a consiliului local este de 700 de milioane de lei. Noi am împrumutat până acum 70 de milioane. Dacă va fi nevoie şi nu se va putea altfel, voi propune consiliului să mai facem un împrumut şi vă asigur că voi reuşi să-i conving pe consilieri să şi accepte. Nu mai accept o Craiovă ancorată în nemişcare“, a mai spus primarul.
Asta dupa ce in mandatul anterior a bagat 10 milioane de iepuroi in mega-fantastica fantana cantatoare ce n-a vazut Parisul. Poate se crede inca in campanie electorala si baga promisiuni la greu. Domnu’ premar, s-a terminat. Ai inca 4 ani de mandat. Lasa promisiunile astea fanteziste pentru 2012. Mai bine promite-ne ca asfaltezi strazile (de la alegeri nu prea s-a mai miscat nimic), ca vei tranforma Craiova intr-un oras sigur (sa nu mai iti fie frica sa mergi pe strada din cauza populatiei conlocuitoare care se impusca in mijlocul orasului ziua in amiaza mare), ca vei face locuinte pentru tineret (ca cele prin ANL se dau oricum cu spaga), etc etc samd.
Vrem fapte, nu vorbe!
Sursa: Gazeta de Sud.
iulie 4, 2008
Scris de
Alex |
Diverse, Politica, Romania |
Antonie Solomon, Craiova, Politica |
2 Comentarii
Nici nu s-a ales bine primar Piedone (ala de turna detergenti peste mici si alte alimente) si deja a inceput sa fie cautat de oamenii aia in unforme albastre cu sapca si pulan. de ce? Pai nea’ Umflatul, membru de vaza al Partidului Conservator (PC pentru prieteni, ala condus de Felix Motanu’) si-a scimbat pentru saptamana domiciuliul din Bucuresti in judetul arges ca sa poata sa ia permisul de la Pitesti. Da, da, acolo unde permisele se dau pe 3.000 de euro prin posta. Fara sa faci scoala de soferi, fara sa dai examen, pur si simplu dand 3.000 de iepuroi cui trebuie (persoana importanta, avand rude cu stele pe umar). Problema este ca in aceeasi zi Piedone si-a inmatriculat o masina la Politia Bucuresti. pai parca masinile se inmatriculeaza unde are cetateanul domiciliul. Dar la primari o fi altfel.
Distractiva explicatia lui Piedone pentru examenul sustinut la Pitesti; cica ii era rusine sa afle cunoscutii ca isi ia permis la 40 si ceva de ani. De asemenea este funny ca si-a luat acum toate categoriile. Ce ii trebuia categoria D? Il trimite Voiculescu Felix cu autobuzul de alegatori cu ocazia alegerilor sa fac putin traseism electoral? Sau se gandeste ca dupa ce il vor da alegatorii out of business sa se reprofileze?
Bai soferii lui sange, facuti la kilometru: nu puteati sa faceti scoala si sa simulati un examen (ca oricum il luati pe pile)? Trebuia sa ne sidati inca o data? Muriti ba!
iunie 19, 2008
Scris de
Alex |
Nesimtire, Politica, Romania |
Bucuresti, PC, Politia Romana |
No Comments
Ca tot ziceam in postul anterior de ciumpalacii si pulifricii care lucreaza in sistemul bancar actual, am gasit mai jos o mostra din profesionalismul cerut reprezentantilor bancii. In acest caz este vorba despre Millennium Bank, banca lansata cu mare tam-tam mare acum cativa ani. Pana acum vorbeau de studii de specialitate, experienta era un avantaj, etc etc samd.

Cum ziceam, tara de cacat, banci de cacat.
iunie 18, 2008
Scris de
Alex |
Funny, Romania |
Banci, Millennium Bank, Romania |
No Comments
In primul rand vreau sa imi cer scuze fata de cititorii blogului pentru limbajul de cartier pe care il voi folosi in acest post.
Exista in Romania o banca care porta gloriosul nume de BRD - Group Societe Generale. Aceasta banca de cacat, plina de pulifrici angajati pe cu totul alte criterii decat cele ale competentei (deoarece majoritatea sunt pustoaice de 25-30 de ani banuiesc ca au fost angajate pe motiv ca s-au futut cu sefu’ de la angajari, i-au luat pula in gura si au fost considerate niste experte), incapabili care nu sunt in stare sa isi indeplineasca sarcinile pentru care iau niste salarii mult prea mari din comisioanele si dobanzile platite de fraieri.
Concret, am avut un card la ei de prin 2001 cu o descoperire de credit de 270 RON. Din X motive neimportante in acest moment am neglijat rambursarea descoperitului pana in iulie 2006 cand am platit datoria si penalitatile bancii (ca o paranteza, in octombrie 2006 mi-au si dat o adeverinta ca nu am debite la ei pentru leasing). Ok. Eram dator, am platit. Zilele astea aflu ca eu inca figurez restantier la ei. Intreb de ce. Nu mi se poate da un raspuns. Cer extrasul de cont care demonstreaza plata debitelor. Trebuie sa astept ca este un cont inchis din 2006 (cont inchis in conditiile in care exista debite este imposibil) si trebuie obtinut de la arhiva (suntem in 2008 pentru cine nu stie cand exista sisteme informatice si toate informatiile in banca sunt in calculatoare). Intreb de ce nu s-a operat in 2006. Nu stie nimeni din banca. Am sunat in Call Center la BRD, am fost in la sucursala Dolj a BRD. Degeaba. Nimeni nu stie nimic. Data fiind datoria fusesem introdus in Biroul de Credit unde trebuia sa stau 4 ani conform normelor din momentul ultimei inregistrari (cea de achitare a debitelor). Din 2006 pana in 2010. Aflu ca nu a fost transmisa catre BC inregistrarea conform careia mi-am achitat debitele. Deci pana in 2012 (in conditiile in care ar face corectiile acum) sunt un neica nimeni si nu am posibilitatea de a lua un credit. Deci eu nu pot sa imi fac un credit ipotecar (de exemplu) si trebuie sa stau cu chirie pentru ca sunt ei niste cururi vopsite rosu cu negru. Ii intreb cine imi acopera mie pierderile. Nu stiu. Nu cred ca stiu ceva in afara de a se fute cu sefu’. Singurele mele cerinte sunt: extras de cont, sters ca debitor intern acum, remediere problema in BC cu data rambursarii. Este grele. Este vina mea ca nu am operat in calculator cele necesare?!
Aceasta banca de cacat (BRD pentru cine a uitat) mi-a futut 2 ani din viata. Doi ani in care o sa dau pe chiriei inca 5-6.000 de euro minim. Doi ani in care preturile la imobiliare vor creste si mai mult.
Bai astia de la BRD, coaiele pamantului: sa va fut in gura! BRD - istilor, imi bag pula in voi si in neamul vostru.
Sfatul meu pentru toti cei care vor sa aiba de-a face cu bancile: evitati BRD. O sa va manance zilele.
Tara de cacat, sistem bancar de cacat!
iunie 18, 2008
Scris de
Alex |
Nesimtire, Romania |
Banci, BRD, Romania |
6 Comentarii
Dulcele grai romanesc se regaseste peste tot in lume. Daca veti avea curiozitatea sa consultati wikipedia.com, cea mai mare enciclopedie in format electronic din lume, veti avea parte de surprize de proportii. Astfel, veti constata ca Pula este o celebra statiune in Croatia sau moneda statului african Botswana, ca De Buci este un elegant hotel de 4 stele in Paris sau ca o superba rezervatie naturala din Costa Rica poarta numele Curu.
In Pula sunt cele mai bune vinuri
Pula este cel mai mare oras din regiunea istorica Istria din Croatia, fiind situat in partea de sud a Peninsulei Istria. Este o renumita statiune heliomarina si un important centru turistic, cunoscut pentru climatul sau moderat, natura bine conservata, dar si pentru bogatul patrimoniu istoric si cultural. Orasul are o lunga traditie in producerea vinului, considerat cel mai bun din Croatia, conservelor de peste, constructia de vapoare si in turism. Pula a fost, de asemenea, centrul administrativ al Istriei in Roma Antica. Citeşte mai departe »
iunie 18, 2008
Scris de
Alex |
Funny, Romania |
Romania, turis |
No Comments